Ziua Imnului Național
“Deșteaptă-te române, din somnul cel de moarte, în care te adânciră barbarii de tirani…” Acestea sunt versurile care trezesc în inimile tuturor românilor, sentimente profunde de patriotism și apartenență la valorile si idealurile poporului. Emoțiile au fost trăite astăzi de către elevii și personalul Școlii Militare de Subofițeri de Jandarmi “Petru Rareș” Fălticeni, când aniversăm ziua Imnului național. Este unul dintre cele mai importante simboluri ale țării care aduce înaintașilor un înalt omagiu și reprezintă sinteza valorilor naționale. Ziua a debutat într-un cadru solemn cu arborarea drapelului, intonarea Imnului național și prezentarea importanței și semnificației acestui simbol. În același context două subunități de elevi au participat in Piața Tricolorului din mun. Suceava la ceremonia publică de intonare a Imnului național al României. Avem datoria să-l prețuim și respectăm oriunde ne-am afla.